Categorii dansuri





Despre noi

Alatura-te comunitatii La Passion

Înfiinţat în 1998, clubul de dans sportiv “La Passion”, condus de Daniela Ionescu, se afiliază Federatiei Romane de Dans Sportiv în 1999 şi porneşte cu dreptul pe drumul său spre performanţă cu două locuri pe podium la primele concursuri naţionale la care participă.

Numele “La Passion” începe încet – încet să devină cunoscut la concursurile la care clubul participă, iar pe plan local devine cel mai mare din Braşov, cu un număr de peste 150 de membrii.

Numeroasele apariţii în spectacole şi festivaluri cu tradiţie din Braşov şi multe alte oraşe ale ţării, transmiterea spectacolelor de dans organizate de antrenoarea Daniela Ionescu la posturile de televiziune locală vin să întărească reputaţia foarte bună pe care clubul o are în oraşul nostru.

Sala de dans pe care clubul La Passion a deschis-o la sfârşitul lunii mai 2009 este cea mai dotata sala de dans şi cea mai moderna sala de dans din orașul Braşov. Spaţiul generos de 250 mp, oferă cursanţilor noştri condiţiile cele mai bune pentru performanţă în acest sport. Ringul de dans de 120 mp, vestiarele separate şi o cameră de aşteptare pentru părinţi sunt tot ceea ce le trebuie copiilor şi chiar şi adulţilor care devin membri ai clubului pentru a se simţi în largul lor şi pentru aş dori să inveţe cât mai mult din tainele acestui sport.

Sala noastra:

 

Inscrie-te acum

Campionatul National de Clase

 

21-22 Octombrie 2017 !!!

 

 

mai mult

Noutati

Clubul La Passion la Next Star Antena1

Cea de-a saptea editie "Next Star" a fost una incendiara,iar Alesia si Cassius au "condimentat" emisiunea,caci au dansat absolut fabulos,iar juratii au ramas muti de uimire.

 

mai mult

Clubul La Passion in finala concursului "Stelutele Brasovului".

Clubul La Passion intra in finala concursului "Stelutele Brasovului" cu trei perechi de dansatori si cu o mica balerina.

 

mai mult

Spectacol La Passion Decembrie 2015

Momente inedite cu copiii clubului nostru.Ropotele de aplauze rasplatesc munca si efortul depus de dansatorii clubului nostru.

mai mult

Dansul Mirilor

Unul dintre cele mai importante momente din viata este pregatit cu atentie si profesionalism de antrenorii clubului nostru.

mai mult

Ce spun clientii nostri

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Sed tincidunt nunc at elementum sagittis. Phasellus metus dolor, auctor a turpis non, sodales condimentum est. Nulla eleifend justo vel viverra euismod. Aenean pellentesque ex ante, vel sagittis massa pulvinar vel.   adaugat de: Andrei | andrei.dediu@max-vision.ro

 
facebook twitter youtube